Tag Archives: conquiztador

Prost să fii, noroc să ai…

… sau traducerea liberă a “noului joc de societate” ConQUIZtador.

Am făcut greşeala să mă aventurez pe acolo, să-mi testez bruma de cunoştinţe generale rămasă… mi-am dat seama că fac parte din cei 10% care frecventează acel site exact pentru acest lucru; restul de 90% din jucători sunt “Google-işti” de performanţă sau nesimţiţi băftoşi (din ăia de nu nimeresc nici un răspuns corect însă dau suficient de aproape de presupusul răspuns corect încât câştigă şi apoi îi fac in toate felurile pe cei care au pierdut), care joacă asta în loc de barbut, răspunzând la întrebări care, sincer să fiu, au mai puţin de-a face cu o cultură generală folositoare şi sunt făcute din subiecte genul “uite ce am auzit eu azi pe la şcoală”, ca să nu mai zic că sunt cam 25% eronate, atât ca subiecte cât şi ca răspunsuri.

Dacă asta ar fi tot, ar fi cât de cât acceptabil… Însă să vedeţi ce subiecte se discută pe chat-ul principal şi ce limbaj se foloseşte… mamă, mamă! Nici pe IRC sau serverele de CS nu vezi aşa ceva!

Retardaţi şi inculţi care se dau mari cunoscători de istorie însă dacă îi iei la bani mărunţi nu ştiu nici când a unit Mihai Viteazul provinciile române (am dat peste astfel de “experţi” la o întrebare aproximativă despre acest subiect) şi care joacă doar ca să strângă reputaţie şi “galbeni” cu care să liciteze pentru diverse produse puse la dispoziţie de sponsori (sunt cam ca ăia de se laudă cu “joc CS de 100 de ani şi am “admine” pe 1000 de servere, dar nu ştiu când a apărut CS-ul sau pentru care din variante s-au făcut primele programe de cheat).

Vreţi să vă enervaţi oleacă? Jucaţi! Rezultatul este garantat!

PS: Să nu vă aşteptaţi la fair-play sub nici o formă!

Leave a Comment

Filed under cretini, cretinism, idioti, ignoranta, societate