Ahriman's Deviations

Curajul de a gândi… sau de a spune verde'n faţă!
Subscribe

S-a asfaltat!

February 28, 2010 By: Ahriman Category: Primarie, asfaltare, avertisment, drumuri, gropi, prostie

Ce vrăjeală! Ăştia de la Primărie au vrut să-mi strice frumuseţe de Ghid şi au trecut pe traseul din articolul precedent şi au “scuipat” câte o balegă de asfalt prin diverse zone…

Rezultatul? Unde înainte erau gropi acum sunt gloduri şi ridicături… ce era înainte “sus”, acum e jos… practic au făcut niste gropi mai mari şi mai plate :)

Staţi pe-aproape că urmează detalii în imagini despre “marea asfaltare”… trei gropi la preţ de un bloc întreg!

Ghidul gropilor din Ploieşti Partea 1 – Şoseaua Vestului: Billa – ACR

February 19, 2010 By: Ahriman Category: Ploiesti, Primarie, asfaltare, avertisment, drumuri, gropi, ignoranta, indiferenta

Fiindcă au început să se topească gheţurile şi zăpezile, toţi şoferii au ieşit bucuroşi în trafic şi… au mers 10 metri după care au început să se enerveze! Nu numai că au dat de gropile deja ştiute dar, în foarte multe locuri, asfaltul proaspăt aşezat anul trecut a dispărut aproape complet, fiind înlocuit de adevărate cratere, în unele locuri gropile fiind cam de mărimea unui Tico, atât în lungime cât şi în adâncime!

Una dintre cele mai circulate străzi din Ploieşti este Şoseaua Vestului… cam a doua stradă ca intensitate a traficului, după catastrofa de drum naţional transformat în drum forestier numită Bulevardul Castanilor (aka DN1, E60).

După ce am avut nefericita inspiraţie de a circula pe Şoseaua Vestului de 2 ori (acum, ca să ajungi din Baraolt în Malu Roşu trebuie să ocoleşti pe la Moş Crăciun şi să te întorci, altfel rişti să ieşi de pe Şoseaua Vestului sau Ienăchiţa Văcărescu doar cu volanul, dacă ai curajul să te avânţi cu maşina pe acolo!), unde chiar mergând pe linia de tramvai am dat în 2 gropi cât roata de la maşină (da, s-a distrus şi asfaltul de SUB linia de tramvai), ieri am pus mâna pe aparatul foto şi am purces la o mică recunoaştere pe jos, de la sensul giratoriu de la Billa către Ofelia. După ce am izbutit cât de cât să evit prostimea şi gura-cască care se hlizesc la fiecare om cu un aparat foto în mână sau te iau la întrebări nu cumva să fii de la Primărie şi să-i pozezi pe angajaţii acesteia că nu-şi fac treaba, iată ce am izbutit să “compilez” (atenţie: şoferii sunt sfătuiţi să ia un Aspacardin înainte de vizualizarea imaginilor!):

În sensul giratoriu de la Billa – linia de tramvai şi asfaltul de pe lângă

Mergând spre Kaufland

Pe sensul celălalt de mers

Mai departe, spre Lămâiţa

Vrei să faci stânga spre Baraolt? Mai gândeşte-te!

Intersecţia de la Lămâiţa

Prin zona CMJ

Zona Penny-BauMax

De la Kaufland spre ACR – Şoseaua Vestului

Zona Toma Socolescu – Benzinăria Petrom

Alţi “martori” ai condiţiilor “ideale” de trafic

Oare cât mai este până vor sări tramvaiele de pe şine?

“Excelentul” sistem de canalizare – cele mai multe bălţi sunt în zona gurilor de scurgere

Zona Benzinăria Petrom – Poliţia Vest – ACR, pe partea cu Centrul de Transfuzii

Traversare şi de la Poliţie, înnapoi spre Baraolt

În apropiere de Kaufland

Dacă ieşi de la Kaufland şi vrei să faci stânga spre Ofelia, asta te aşteaptă

În apropierea intersecţiei

De încheiere, strada Minerva cu “izvorul” şi “lacul de acumulare” Minerva – de pe toată strada, doar o gură de canalizare era funcţională, fiind pusă în aşa fel încât apa CHIAR SĂ SE SCURGĂ în ea, nu să băltească pe lângă

Disclaimer: nici una din firmele şi reperele oraşului menţionate aici nu este acuzată că ar fi contribuit la deteriorarea drumului de către autorul acestui articol, cu EXCEPŢIA Primăriei, ADP şi companiilor asfaltatoare, atât firmele menţionate cât şi şoferii prezentaţi fiind considerate victime ale nepăsării, nesimţirii şi hoţiei trio-ului de mai sus.

Prin faţă pe la Primărie

January 20, 2010 By: Ahriman Category: Ploiesti, Primarie, civilizatie, ignoranta, indiferenta, societate

Tot din ciclul “ninge şi nu ne pasă”, ieri am trecut pe jos prin faţa Primăriei… ştiţi bucata ai de parc pavată cu dale care sunt alunecoase pe ploaie, nu mai zic de ninsoare? Curăţenie sau împiedicarea acumulării zăpezii, ZERO! La fel şi parcarea “rezervată” lucrătorilor Primăriei, ca să nu mai zic de strada Emile Zola şi parcările publice din zonă…

Mai jos e un filmuleţ făcut cu telefonul mobil aşa că din punct de vedere calitativ sau regizoral e cam la fel cu acţinea anti-zăpadă, dar cât de cât ilustrează ce vreau să spun. Oare cât va mai dura până îşi sparge cineva capul pe acolo şi dă în judecată Primăria?

Ninge în Ploieşti

January 20, 2010 By: Ahriman Category: Primarie, avertisment, civilizatie, cretinism, drumuri, masini, rusine, societate

De două zile ninge în Ploieşti… cei care au ieşit din casă au avut nefericita “plăcere” de a da piept cu “eficienţa Primăriei” de a îndepărta zăpada acumulată pe străzi şi trotuare, nu mai zic de “eforturile” de a împiedica depunerea de straturi noi de nea.

Cel mai bine cred că s-au simţit şoferii, când maşinile lor se transformau pe neaşteptate în adevărate sănii sau, în anumite cazuri, când se trecea peste “admirabilele rezultate” ale plugurilor – mă refer la noile “opritori” din gheaţă şi zăpadă care există chiar şi pe Bulevard, unele dintre ele mai înalte decât roata de la maşină, maşinile deveneau adevărate roller-coast-ere pe pogo-sticks.

Ştiu acum că toţi ăştia cu service-uri, ADP-ul şi Primăria sunt mână în mână şi toţi profită de pe nevoia oamenilor de a merge la servici dar… un pic mai subtil! De-abia aştept topirea zăpezii să vedem cât de mari sunt createrele de pe Şoseaua Vestului… Ştiu vreo două care sunt cam cât jumătate dintr-un Tico!

Anyway, iată câteva imagini din Centrul Ploieştiului, realizate ieri… NICI URMĂ de material antiderapant sau soluţie de topire a gheţii (sub zăpada afânată, gheaţa era cam de 2 centrimetri şi în unele locuri mai lucioasă ca oglinda!).

Că mi-am amintit şi de parcare… cea din faţă de la 7 etaje nu era curaţată nici la ora 16:00, iar în unele locuri din oraş, oamenii nu puteau să iasă din parcare că trecuseră mini-plugurile pe acolo şi aruncaseră zăpada peste maşini, realizând munţi cât jumate din înălţimea maşinii.

Băi, Primărie!…

August 05, 2009 By: Ahriman Category: Ploiesti, asfaltare, indiferenta, nesimtire

Când ai de gând să-i somezi pe incapabilii de la Apa Nova să repare străzile stricate tot de ei?

Nu de alta, dar cretinism mai mare decât colaborarea Primăria Ploieşti + Apa Nova nu am văzut de când sunt!

Cum aşa? Iaca bini… vine Primăria şi asfaltează (dupa ani de zile de sesizări, nu de azi pe mâine) strada… Traian, să-i spunem. Nu trec 2 luni şi dobitocii de la Apa Nova (care in secolul 21 tot cu târnăcopul şi lopata mânuite de inteligenţe net inferioare uneltelor) se apucă să spargă asfaltul proaspăt şi practic să desfiinţeze strada, transformând-o in tranşee cum nici naziştii nu au visat.

Cum am aflat prima dată ca s-au apucat de lucrări? Am facut stânga cu maşina pe stradă şi era sa o scap jumate în şanţ deoarece nu există pe nici una din străzile adiacente UN SEMN de avertizare, ceva… Păi în Sibiu când se apucă ăştia de reparaţii, ştii de la intrarea in oraş ce străzi sunt inchise, nu mai zic de puzderia de semne de avertizare ce impânzesc străzile din cartierul în care se desfăşoară reparaţiile.

În Ploieşti… ciuciu semne, ciuciu organe “abilitate” care să redirecţioneze traficul, tu aflând că trebuie să ocoleşti juma’ de oraş ca să ajungi la muncă deoarece “inteligenţele” au avut grijă să blocheze străzile într-un stil în care NU ai cum să ocoleşti în scurt zona în lucru…

Revenind la tranşee… asfalt proaspăt, în sfârşit te bucuri că nu mai rupi maşina pe drumurile PRINCIPALE apoi – HOP! – “inteligenţa” Apa Nova apare, sapă mai multe gropi decât un “carpet bombing” apoi… le lasă aşa! Luni dacă nu ani de zile! A, scuze… umplu gropile cu pietre şi nisip… că e mult mai uşor de tolerat un bolovan în parbriz sau prin scutul maşinii decât o roată în şanţ.

Păi stai nenică oleacă! Cum vine treaba cu “readucerea drumului la starea iniţială” conform unui regulament dat de “organele” statului? Că parcă aşa scria în cărticica aia albastră din care am învăţat pentru permis… sau la ăştia de la care luaţi oleacă de şpăguţă nu se aplică? Timp în care eu, dacă vreau să-mi sap o groapă în curte pentru… grătar, de exemplu, trebuie să am grijă sa fie “conform cu legea” şi eventual şi cu aprobare de la Primărie, că altfel sigur mă trezesc cu vre-un funcţionar zelos care îmi dă amendă ca “nu-i aprobată”, ce să mai zic de o eventuală groapă în asfaltul şi-aşa distrus de pe trotuarul din faţa casei, nevoit să intervin la vre-o ţeavă spartă sau robinet defect, nu mai zic de amendă că mi-am băgat canalizare, CU APROBARE DE LA PRIMĂRIE, amendă luată însă de la Poliţie că nu “am adus drumul în starea iniţială” deşi asfaltul turnat de muncitorii angajaţi era mai bun şi mai drept decât ce fusese înainte.

Păi şi-atunci…? Cu Apa Nova ce facem, nene? Sau Primăria va aştepta până se vor aduna câteva mii de şoferi sătui până peste cap de condiţiile “impecabile” din oraş şi-şi vor cere banii pe reparaţiile maşinilor?

Să nu mă înţelegeţi greşit, după ce iţi rupi maşina pe strada Traian (că deh, ai intrat pe ea, de întors nu ai unde să întorci şi nici pe unde să ocoleşti), vezi un semn agăţat de un gard, semn de multe ori mascat de utilaje sau dube ale firmei de securitate învecinate prin care eşti anunţat că “Primăria îşi cere scuze pentru deranjul provocat de lucrarea efectuată”… Vai, cât de înduioşator! Maşina mea deja plânge… stai, că astea nu-s lacrimi, ci ulei, piese de schimb si roţi distruse ce cad de pe ea şi trebuie schimbate!

E o vorbă pe la noi: apoi, până când, vericule?

PS: deşi am vorbit la persoana întâi despre lucrul la casă şi săpatul în asfalt, nu am nici casă şi, dacă e să o iau pe de-a dreptul, nici maşină… însă ce am povestit de casă sunt întâmplări reale, petrecute unor cunoştinţe şi amici…

Trăim în România iar asta ne doare! Rău!