Aproape am terminat a doua bere; m-am uitat la serial si am vrut sa prelucrez niste fotografii pentru maine… si m-am oprit… dorinta de a scrie ceva nou pe blog… nu, de a incerca sa-mi limpezesc mintea, este prea mare… asa ca am deschis site-ul… si tastez…
Ce zgomot oribil! Tastarea… mi-e dor de hartie si creion; de intimitatea aceea pe care ti-o da tipatul foii violate de varful creionului… cele mai bune povestiri ale mele le-am scris de mana… da, mai si scriu… sunt polivalent… si in acelasi timp, sunt un nimic…
Cateva lacrimi mi se scurg pe obraz… poate ca o fi de la serial… poate ca o fi de la faptul ca plang in fiecare seara dupa King ( cea mai perfecta fiinta care a trait vreodata)… poate ca este vina ca de cand i-am spus “la revedere” si i-am acoperit ochii au trecut zece luni… si nu l-am vizitat macar odata…
Mi-e frica… sufar de “sindrom de oboseala cronica”… rezultatul?… scaderea puterii de concentrare, lipsa de vointa si… alcoolism… oare? Ce daca deja 2 beri mi se par insuficiente… si trec la tarie… nu e chiar in fiecare seara…
Vroiam sa scriu mai multe… dar se pare ca nu sunt in stare… sunt dezorientat, pierdut intr-o lume a iluziilor si falselor adevaruri… incerc sa ma simt “alive” si nu reusesc… daaa, nu am inercat “extreme sports”… I am not that kind of guy…
Si… m-am oprit… ideile se termina… lumea se prabuseste incetul cu incetul in jur… insa exista oare lumea care ne inconjoara? Chiar traim in aceasta iluzie numita realitate? Chiar exista aceasta… actiune, de a trai?
Suntem incorsetati de reguli si restrictii, suntem inconjurati de falsuri si oglinzi, de cate ori incercam sa facem ceva… util ne trezim cu pumnul in gura… traim intr-o lume in care prostii sunt la putere si ala care da mai tare cu pumnul are intaietate si, de ce nu, dreptate… ne amagim ca suntem fericiti, ca reusim in viata… insa, cat reusim cu adevarat? Cat reprezinta procentual ceea ce reusim noi sa facem si ceea ce ne permit altii sa facem?
Ma trezesc, privesc chioras la ceas si incerc sa incep o noua zi… sa fie o zi de munca, sa fie o zi de creatie, sa fie o zi pierduta, una din nenumaratele zile pierdute aiurea… si de ce nu sa le pierzi aiurea? Ce sprijin iti ofera cu adevarat altii? Oare exista vreun serviciu cu adevarat gratis si benevol in lumea asta? Poate sinuciderea… Fiecare decizie pe care incercam sa o luam pe parcursul unei zile este luata in speranta ca ne va aduce ceva bun a doua zi… sau in zilele care vor urma… si cu toate acestea, fiecare decizie pe care o iau eu nu-mi aduce nimic bun… nu reusesc sa ma desprind de acea constanta universala care afirma ca “nici o fapta buna nu ramane nepedepsita”… iar pentru un individ de care ceilalti isi aduc aminte doar cand au nevoie de el, deja axioma a devenit suflu vital…
Privesc ecranul calculatorului si ma gandesc: “ce rahat! Ce porcarie crasa, cata irosire de bani, timp si energie!”… dar e al meu… de fapt,. e luat cu banii de la nunta, asa ca teoretic e si al nevestei… sa renunt la tot si sa ma sinucid? Am incercat… nu am putut merge pana la capat… si? Atunci? Ce se intampla cu decizia ca “totul va fi bine anul acesta si lucrurile vor merge asa cum am planuit!”? Poate ca a fost o greseala… desi pana acum, au mers cum am planui…
Am o diploma in fotografie… urmeaza si a doua… si stiu ca sunt bun; de aceea strang bani pentru un DSLR… sa evoluez… dar oare chiar merita sa arunc banii? Fotografia o fi ea frumoasa, dar daca nu vinzi nimic din ce produci, la ce bun? Apuca-te de invatat! Mai sunt 5 luni si dai specializarea… ar zice unii… dar daca nu vrea? Si daca nu vreau, de ce?
Raspunsul e simplu: de prost! Si continuarea e la fel de simpla: oi fi eu prost dar, cand ma uit in jur, am sperante! Chiar daca decid sa termin cu totul, singurul regret e ca nu voi putea lua cativa prosti cu mine…
Eh, deviatii… rostii, abureli si idei cretine… le avem cu totii.. insa cati oare avem curaj sa ne aratam si partea ascunsa, adevaratul eu, ceea ce suntem noi in realitate? Asta daca cineva crede in realitate…
Poate ca avea dreptate Tuca… incercam intr-un mod pueril sa iesim din anonimat… eh, pentru Tuca am o surpriza: am iesit! Iar de acum va trebui sa lupte, deoarece noi, bloggerii astia amarati, “masturbatorii la comun” ai acestei tari, reprezentam ce va sa vie… vrea sa realizeze ceva? Ar face bine sa ne cunoasca si sa aleaga ceea ce merita ales… asta daca nu vrea sa faca parte din “ceilalti”… cei care ajung undeva sus, sunt la putere dar… istoria nu-i va aminti… de ce? Fiindca cine are chef sa invete despre un prost?
Ma retrg acum… sper, daca voi mai apuca, sa imi exprim parerile despre Festivalul I.L.Caragiale de acum o saptamana…
Pana atunci… continuati sa visati, continuati sa sperati intr-o viata mai buna, intr-un viitor mai luminos… altfel, ne vom inneca in prostie, negura dementei si cretinatatea inuitililor…
PS: Poate sa recomande cineva un telefon mobil cu Wi-Fi la un pret moderat?
PS. 2:Daca cineva reuseste sa scoata o concluzie pertinenta din ce s-a spus mai sus, astept comentariul… eu voi zace la limita vointei de a trai, ascuns printre iluzii…
Obsesie mare, paranoia şi intenţii psihotice. Caz clasic!
