Category Archives: partid

Au început minciunile…

… aka Campanii Electorale, mascate sub forma “uite cât de mult ne pasă nouă de tineretul României!”.

Partidul Conservator merge pe ideea de combatere a “etnobotanicelor” iar adineaori văzui o ştire cu o conferinţă pentru combaterea violenţelor împotriva tinerilor, însă ce se vedea clar din imagini era sigla PNL-ului iar operatorul camerei a avut grijă să dea un zoom-focus pe acel panou ca să umple tot ecranul cu PNL!

Măi, “inteligenţilor”, voi pe cine credeţi că păcăliţi? Eu am promis că nu mă mai duc să votez! Mi-a ajuns! Singura dată când voi încerca să mai votez va fi când voi candida eu… La Consiliul Local măcar… 🙂 Până atunci, să se spele pe cap toată şleahta asta de hoţi şi mincinoşi cu voturile lor, că eu o să folosesc buletinul lor de vot pe post de aşternut pentru câini!

Ce-i frumos că toţi vor să implice ONG-urile… adică să le facă alţii treaba şi ei doar să apară la televizor cu “uite ce am făcut noi!”. Ca membru al unui ONG, vă promit: NEVER! Pe lângă faptul că suntem apolitici şi nu avem voie să ne asociem cu nici un fel de imagine sau curent politic, avem şi noi planurile noastre, mult mai bune decât ale voastre şi care chiar implică un plan CONCRET, spre deosebire de “o să facem şi o să dregem… Da, dar aveţi un plan concret? …. Să vedeţi ce o să facem şi o să dregem!…. Da, dar aveţi un plan CONCRET?… Votaţi-ne şi o să vedeţi ce o să facem!… Bine, stai şi-aşteaptă!”.

România… succes!

2 Comments

Filed under articol, campanie, constiinta, Crucea Rosie, educatie, grotesc, indiferenta, informare, nebunie, nesimtire, partid, politica, societate

Borduri si gropi… epopeea continua

Dragii mosului, v-a fost dor de mine? Iata ca nu intarzii sa raspund setei voastre dupa exemplele bunatatii si darniciei Primariei fata de locuitorii acestui oras minunat si, din ciclul “Aici sunt banii dumneavoastra!” (sa traiesti bine, Basescule! Pupa-ti-as chelia!), prezentam urmatoarele imagini ale avantului tehnologic din acest Ploiesti de secol 21!
Atentie, urmeaza imagini socante, nerecomandate minorilor, cardiacilor si posesorilor de masini!

Toata lumea stie complexul Baraolt, nu? Iata drumul spre el… borduri noi si faine… aveti grija la carosabil insa…

Cum trecem de Baraolt, intram pe strada fara nume (nu am vazut nici o bazaconie din aia patrata cu margine verde pe care cica scrie numele strazii) care trece prin spatele Pietei Vest (ce loc mirific plin de verdeata si bunatati… avem si din alea cu fuste mai scurte decat latimea fularului meu… trec de obicei pe la orele pranzului in drum spre scoala). Arata frumos strada, nu?


Sa privim mai de aproape atunci…




Inspirat saraca tanti, sa traga de sacosile alea, incercand sa se cocoate pe minunatele borduri ce dau stralucire acestui oras…


Vreti sa treceti pe aici? Luati mai intai o groapa…


Si asta a fost una bucata strada ce are cam 500 de metri… nu am prezentat toate imaginile ca ne apuca dimineata…
Urmeaza mirifica strada Minerva, unde asfaltul neciobit este o adevarata raritate ce ar trebui protejata prin lege si unde sunt situate… eh, nu stiu, doar vre-o 5 scoli…
Multumim pe aceasta cale Partidului si Romaniei Socialiste… ah, stai, pe atunci aveam drumuri mai bune… dar cu borduri din alea proaste… Nasol!
Multumim atunci Primariei, Guvernului si Presedintiei si ii anuntam ca mai avem drumuri fara gropi si le uram, tot vorba cantecului: “Luati ciocanul, luati pickhammer-ul…”… si aratati-ne drumul spre service-ul auto!

3 Comments

Filed under asfaltare, borduri, drumuri, gropi, Guvern, partid, Ploiesti, Primarie, service