Adio, România!

Nu plec, cel puţin nu încă…

Am văzut, din păcate, lista cu noile portofolii ministeriale… şi s-a dus naibii orice speranţă de mândrie naţională când am văzut cine va fi Ministru la Ministrul Culturii, Cultelor si Patrimoniului National: Kelemen Hunor (fost candidat la preşedenţia României). Mai are cineva vreo speranţă, mai ales când Marko Bela a declarat clar obiectivele lor: AUTONOMIE şi TOTUL BILINGV?

Cât de idiot să fii să-i dai Ministerul Culturii din România unui reprezentat al unei “minorităţi” (întrebaţi-i pe vorbitorii de limba română din Covasna şi Harghita care-i limba oficială în instituţiile statului şi bănci şi cine-i minoritatea pe acolo – avem de povestit pe tema asta din plin!) care a vrut să facă stat în stat, instigă la separaţionism şi independenţă subminând valorile culturale ROMÂNEŞTI peste tot şi pe unde apucă (nu toţi reprezentanţii minorităţii maghiare sunt aşa, să recunoaştem, însă 80% din ei sunt – iar când UDMR-ul nu face altceva decât să promoveze această scindare şi să ma oblige pe mine, român, să învăţ maghiara ca să mă descurc ÎN ROMÂNIA, nu îmi vine în minte decât scandalul de anul trecut când s-a spus mai voalat sau nu cu ocazia manifestărilor de ziua naţională a Ungariei: Război civil şi facem graniţă zidită cu Harghita şi Covasna să-i izolăm de tot, dacă tot vor independenţă).

Zici că să nu fii rasist… dar când eu, cetăţean de naţionalitate română, vorbitor de limba română în România, mă duc in Covasna şi nu pot să cumpăr o pâine sau să plătesc o factură la bancă din cauză că cei din spatele ghişeului sunt maghiari şi nu vor să vorbească româna, încep să mă enervez rău de tot!

A, la Ministerul Sănătăţii va fi tot un maghiar… să înţeleg că va trebui ca toţi medicii să înveţe maghiara? Rezidenţiatul din 2010 va fi cumva bilingv sau doar în maghiară? Profit de ocazie să-i salut pe colegii din studenţi la medicină din Târgu Mureş… Sunt şi ceva români printre ei? Ştiţi că acolo nota 10 se obţine doar dacă eşti maghiar sau dai şpagă (fiind român)… avem povestiri şi din zona aia 🙂 Apropos, Târgu Mureş este încă în România, nu? Doar verificam…

Leave a Comment

Filed under cretini, cretinism, crima, cultura, Guvern, idioti, rusine, societate

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *