Începe şcoalaaaaa! “Ieste” condiţii sanitare? Eh, aşea şi-aşa, dar oricum trebuie să mai închidem câteva din şcoli! Dă-le naibii, cât timp sunt bani la Primărie ca să facem… pff, ceva, oricum nimic util pentru oraş.
Că tot vorbeam de şcoli… “ie” medici şcolari? Aaaaa… nu prea, e deficit mare şi… ce dacă? Cui îi trebuie medic şcolar?
Mi-am pus şi eu o întrebare asemănătoare, fiind într-o mică problemă a căutării unui loc de muncă, fie el şi part-time… Prin urmare, am adresat o mică întrebare Primăriei Ploieşti referitoare la posturile de medici şcolari. Voi reproduce integral răspunsul primit, înainte invitându-vă să citiţi articolaşul ACESTA şi să mai ziceţi că nu am dreptate 😉
Răspunsul primit de la Primăria Ploieşti:
“Cabinetele medicale scolare se afla in subordinea Consiliului Local Ploiesti, resepctiv a centrelor financiare incepand cu data de 01.07.2009. Potrivit OUG 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, coroborată cu prevederile OUG nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum si alte măsuri în domeniul bugetar,ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante a fost supendată până la data de 31.12.2010.”
Dragi medici, v-a venit rândul!