Puţini mai credeau ca sunt posibile minuni în fotbalul românesc… eu unul încă mai aştept una…
Aseară mi-am amintit dintr-o întâmplare că se joacă play-off-ul Europa League… neuitându-mă la televizor, am urmărit scorurile pe Internet… la Steaua şi CFR-Cluj nu aveam emoţii… la Slovan cu Dinamo era deja 0-1 şi stăteam liniştit… probabil cehii se vedeau deja calificaţi…
Am urmărit cu interes evoluţia scorului de la Atena… însă la 2-0 pentru AEK am ştiut că se terminase… visul frumos al Vasluiului se sfârşise. Comut la Dinamo şi… 0-2!!! Măi să fie! La 3-0 pentru AEK, hotărât să inchid sistemul, arunc un ochi la Dinamo… 0-3!!! În câteva secunde eram în faţa televizorului, urmărind incredibilul… prelungiri! N-a venit 0-4 şi au venit loviturile de penalty!
Pentru prima dată în viaţă, am fost dinamovist! Am trăit, ca orice român care gândeşte cât de cât, cu înfrigurare loviturile… când a ratat Zicu, miâa venit să plâng… era păcat! Apoi au ratat şi cehii şi seria de goluri nu se mai termina… Ca fapt divers, s-au marcat 20 de goluri în acel meci… nu vezi prea des aşa ceva…
Matache era mereu pe minge… lipseau centimetrii vitali unei respingeri… apoi, la ultima lovitură, a ieşit mult în faţă, cam cum a făcut Duckhadam la Sevilla… şi Dinamo îşi vedea visul împlinit!
Am aplaudat din inimă… fiindcă aseară am văzut nu o minune, ci un act de dăruire, o luptă a jucătorilor cu soarta, cu UEFA, cu aşa-zişii suporteri care invadează terenul crezând, în mintea lor idioată de giboni handicapaţi că ei sunt cei care conduc echipa şi că pot face orice, cum vor şi când vor… Am văzut aseară o echipă care a intrat pe teren cu o singură dorinţă: să lupte! Nu aveau nimic de pierdut şi totul de câştigat… şi-au propus să încerce măcar, să abordeze totul din prisma meseriei lor: fotbalul! Iar în fotbal, orice se poate întâmpla… totul e să lupţi pentru ceea ce-ţi doreşti, să laşi deoparte orgoliile, înfumurarea şi infantilismul şi să vezi cum este să acţionezi ca o echipă demnă de renumele ei.
Slovan Liberec nu este cine ştie ce echipă… însă prin ce a arătat aseară, Dinamo a dovedit că poate ajunge o echipă mare! Poate că spiritul de luptător al celui ce domneşte peste strada unde-şi are Dinamo reşedinţa i-a condus într-o bătalie ce se cerea câştigată în numele onorii şi demnităţii!
PS: bineînţeles că huliganii au continuat dezastrul şi aseară prin ravagiile făcute pe străzi şi prin mentalitatea de cretini de a striga sloganuri insultătoare la adresa echipelor rivale din campionat! Multumim ca aţi stricat o seară minunată!
Şi acum, un link către ce înseamnă să fii suporter adevărat:
